Cum să alegi tabloul potrivit
Ai vrea ca pereții tăi să prindă viață, însă nu te-ai priceput niciodată la artă? Te uiți de trei sferturi de oră pe site-ul nostru și nu știi încă ce să alegi? Atunci acest articol îți va pica la fix.
Haide să vorbim un pic despre tablourile canvas – până la urmă ce sunt?
Tabloul canvas este, în multe feluri, nepotul cool și modern al tabloului tradițional de odinioară. Tablourile canvas sunt imagini imprimate pe pânză și întinse pe un cadru de lemn iar ele pot reprezenta orice, de la un Rembrandt celebru, la o panoramă a New York-ului, chiar și la poza cu cățelul tău. Sunt o variantă eficientă și relativ necostisitoare de a-ți decora casa sau biroul.
Bine, bine, dar cum știi care ți se potrivește?
Să alegi tabloul ideal poate părea ușor – doar selectezi o imagine care îți place ție și gata, nu?
Ei bine, nu chiar. Când faci selecția, trebuie să ai în vedere că acest tablou va spune ceva despre tine, că foarte probabil îl vei vedea în fiecare zi, acasă sau la birou, iar tabloul greșit te poate stresa (dacă e prea încărcat) sau deprima (dacă e prea plictisitor).
Așa că e bine să ții cont de câteva reguli cheie ca să alegi tabloul potrivit:
1. Culoarea
Ești tentat să alegi un tablou care să se asorteze cu mobila din încăpere, dar asta e de multe ori o greșeală, de fapt. Ideal este să alegi ceva care să complimenteze stilul camerei respective.
De exemplu, cauți un tablou pentru o sufragerie viu colorată? Soluția nu e să alegi un tablou la fel de colorat, ci din contră – un tablou simplist. Alb negru.
Vrei ceva pentru biroul tău perfect elegant, decorat în diverse nuanțe de negru, alb și gri? O pată de culoare atrage atenția, le spune tuturor că omul care lucrează aici este viu.
Când vorbim despre decor interior, contrastul e de multe ori cheia către armonie.
2. Calitatea
Indiferent de tipul și de modelul ales în cazul tablourilor decorative, calitatea acestora reprezintă un criteriu de selecție esențial.
Este indicat să îți îndrepți atenția către produse de cea mai bună calitate, în cazul cărora aspectul să se mențină intact, odată cu trecerea timpului.
Asigură-te că optezi pentru produse care respectă standardele de calitate necesare și în cazul cărora beneficiezi de un raport preț-calitate corect.
3. Peretele
Cât de mare e? Și cât vrei să ocupe tabloul? Știm, când mergi să cumperi, toți pereții par la fel, dar nu sunt. Măsoară-ți dinainte peretele pe care vrei să-l decorezi și află cât de mare ar trebui să fie tabloul ideal, ca să nici nu-l acopere, nici să nu fie „invizibil”.
S-ar putea ca imagine de mai jos să te ajute.
4. Stilul potrivit
Nu e musai să alegi un singur tablou, știai? După părerea noastră, ăsta e unul din principalele farmece al tabloului canvas – poți crea o imagine mare din bucăți mici. Există mereu opțiunea de a comanda un multicanvas – mai ales dacă vrei să acoperi un perete mare. Turnul Eiffel – trei tablouri pe verticală. O panoramă a Florenței – cinci tablouri pe orizontală.
Dacă ți-ai ales deja o imagine, gândește-te cum ți-ar plăcea să o expui – s-ar putea să nu ajungă un singur tablou!
5. Dacă ți-ai ales un stil, rămâi la el
Știm că-ți plac și tablourile senzuale cu buze și tablourile motivaţionale cu Mr. Monopoly, însă te sfătuim să le pui în camere separate, deoarece nu orice două tablouri canvas merg împreună și nu există nimic mai inestetic decât să le înghesui pe toate într-o cameră.
Sfat – Nu lua nicio regulă prea în serios. Dacă ți-a plăcut un tablou, go for it!